1. Acasă/
  2. Bone în Timisoara, Timis/
  3. Sorina S

Sorina S

0 (0 recenzii)

  • Locație

    Timisoara, 0km față de tine

  • Experiență

    Peste 6 ani

  • Servicii

    Bonă

  • Program

    Full-time, Ocazional

  • Disponibilitate

    În timpul săptămânii

  • Preț

    de la 3005 RON / lună, de la 5 RON / oră

Scrie mesajAdaugă recenzie
  • Număr de telefon real

    Helperul și-a adăugat un număr de telefon valid

  • Identitatea verificată

    Identitatea acestei persoane a fost verificată cu ajutorul buletinului/pașaportului.

Recenzii

Nu există recenzii

Despre mine

Bună! Mă numesc Sorina și am 22 de ani. Sunt absolventă a Facultății de Sociologie și Psihologie din Timișoara, specializarea Pedagogie, iar în prezent sunt studentă în cadrul programului de masterat Management educațional din cadrul UVT. Am experiență cu copiii mici și cu cei mari, iar din iubire și pasiune față de ei și față de educație, îmi doresc să fac parte din viața cât mai multor copii, ajutându-i să se dezvolte armonios. Am profesat și în cadrul unei grădinițe private din Timișoara. Pot realiza activități specifice vârstei, pot oferi sprijin în realizarea temelor pentru acasă, le pot oferi transport de la școală acasă și invers, pot pregăti mâncare și gustări. Vă stau la dispoziție pentru orice alte informații și nu ezitați să mă contactați. Sunt o persoană deschisă, jovială și atentă. Îmbrățișări și pupici!

Caut program

Full-time

Ocazional

Disponibilitatea mea

În timpul săptămânii

Nunți/Botezuri

Peste noapte

Despre mine

Am mașină

Confortabil cu animalele

Accept plata online

Ultima școală absolvită

Facultate

Pedagogie

Experiență

Sugari 0-1 ani

Preșcolari 1-3 ani

Preșcolari 4-6 ani

Școlari 6+ ani

Pot ajuta cu

Curățenie ușoară

Să adoarmă copilul

Dus-adus copiii cu mașina personală

Ajutor la teme

Prepararea mâncării

Pentru

Maxim 2 copii

4 - 7 ani

8 - 12 ani

12+ ani

Limbi vorbite

Engleză

Calificări adiționale

Licențiat în Științe ale educației - Pedagog.

Alte bone similare în Timisoara